Vânzările cărții Mein Kampf nu au avut un succes răsunător încă de la început, nereușind să atragă atenția populației Germaniei.
„Se vindeau, așa și-așa”, spune Dr. Pascal Trees de la Institutul Pentru Istorie Contemporană în documentarul „Hitler”s Reiches”.
Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1924 și costa 12 mărci germane, spune Trees.
Pentru a crește vânzările, naziștii au decis să publice o variantă mai directă a manifestului, iar oportunitatea de a o face mai populară a apărut în momentul în care Hitler a fost ales cancelar în 1933.
Soluția găsită de naziști a fost următoarea: Din moment ce căsătoriile aveau loc în mod constant, statul cumpăra cărțile, iar fiecare cuplu primea câte una cadou. Pentru fiecare vânzare, Hitler primea 10% din preț.
În momentul cel mai bun al vânzărilor Mein Kampf, Hitler câștiga 1 milion de dolari pe an din drepturi de autor, echivalentul a 12 milioane de dolari în prezent.
Până în 1939, cartea acestuia fusese tradusă în 11 limbi, cu 5.200.000 de exemplare vândute în toată lumea, scrie Business Insider.